De ce să îți dezvolți proiectul prin Think Group?
Pentru că suntem adepții unei abordări integrate.
Pentru că punem tot timpul accent pe viziunea de ansamblu și pe dezvoltarea durabilă.

THINK GROUP

Suntem puternici și creativi

Profesionalism

Pregătirea și implementarea unui proiect implică seriozitate, iscusință, eficacitate și perseverență . Pentru noi profesioniștii sunt oamenii care lucrează cu plăcere.

Dinamism

Suntem tot timpul la curent cu noutățile din domeniile care ne interesează, ne informam și suntem mereu conectați cu specialiști din alte țări, participăm la conferințe și seminarii și ne întâlnim cu factori de decizie din ariile de care ne ocupăm.

Valori

Ne implicăm activ în acțiuni pentru îmbunătățirea sectoarelor defavorizate din România, milităm pentru egalitatea de șanse, suntem ferm împotriva discriminării de orice fel și susținem dreptul tuturor la educație și la un mediu sănătos.

Adaptabilitate

Știm că nu toți clienții sunt ideali, că sunt domenii unde cunoștințele si experiența nu sunt suficiente, că e nevoie de schimbări de atitudine pe care suntem dispuși să le adoptăm. Suntem deschiși să ne adaptăm și să descoperim împreună soluții.


Creativitate

Transformăm ideile în valori și creativul în inovare. Găsim soluții rapid și la îndemână. Generăm idei și concepte împreună, facem noi asocieri bazându-ne pe experiența echipei.

Dacă ești Expert și vrei să colaborăm,
trimite-ne CV-ul tău!


Înregistrare CV

SERVICII

Activitatea noastră vizează servicii integrate de consultanță pentru :

Sector Public

asistență tehnică pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor; dezvoltarea și propunerea de proiecte personalizate; redactarea proiectelor și elaborarea documentației, inclusiv proiecte de; consiliere și formare a resurselor umane

Sector Privat

alegerea programelor europene de finanțare, dezvoltarea și redactarea proiectului, întocmirea documentației necesare, asistență permanentă pe durata implementării proiectului;

ONG

identificarea celor mai avantajoase surse de finanțare nerambursabile; dezvoltarea și propunerea de proiecte personalizate; redactarea proiectelor și elaborarea documentației; asistență pe perioada de implementare; consiliere și formare a resurselor umane; elaborarea strategiilor pentru dezvoltare durabilă.


De la idee la proiect

Lucram împreună, de la primul până la ultimul pas al implementării proiectului
și stabilim o relație pe termen lung cu clienții.

  • Analiză

    priorități și oportunități de dezvoltare, elaborăm propuneri viabile din care puteți alege tipul de proiect dorit.

  • Dezvoltare

    realizăm documentația necesară (elaborăm studii specifice; obținem avize, autorizați și documentele necesare)

  • Redactare

    elaborăm cererea de finanțare și a documentelor identificate în pasul anterior

  • Depunere

    oferim asistență la depunerea proiectului, verificarea conformității și respectarea tuturor prevederilor pentru contractare

  • Contractare

    elaborăm documentele necesare post-contractare

  • Implementare

    oferim consultanță și ne asigurăm că proiectul dezvoltat atinge rezultatele prevăzute pe toată perioada de implementare.

Aptitudini

Suntem profesioniști în ceea facem și mereu în ascensiune.

Dezvoltare de proiect

Management de proiect

Strategie

Comunicare

” Creativitatea este extinderea naturală a entuziasmului nostru.”

Earl Nightingale

Clienții noștri

Și ne mândrim cu ei

Comuna Bozioru - Buzau

Comuna Bozioru

Comuna Colti - Buzau

Primaria Comunei Colti

Comuna Cozieni - Buzau

Primaria Cozieni

Comuna Minzalesti - Buzau

Comuna Minzalesti

IDEL Innovation SRL

IDEL Innovation SRL

Comuna Smeeni - Buzau

Primaria Comunei Smeeni

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Comuna Sfantu Gheorghe - Tulcea

Primaria Comunei Sfantu Gheorghe

Comuna Vad - Judetul Cluj

Comuna Vad

Comuna Padina - Buzau

Comuna Padina

Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala

Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala

Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene

Unde ne găsiți

Dacă v-ați hotărât să accesați fonduri europene, vreți să știți mai multe sau doar să ne salutați, iată cum ne contactați:

Adresa

Strada Constantin D. Aricescu Nr. 15, Sector 1, București

E-mail

thinking@thinkgroup.ro

Telefon/Fax

+4 021 233 93 69

Trimite-ne un mesaj

Și vom reveni cu un răspuns în scurt timp